10 ani de la „Fenomenul Timișoara”. „La golul lui Buia, din penalty, stadionul a izbucnit de parcă ei ne bătuseră cu 1-0”

Redactor:
Andru Nenciu
10 ani de la
  • Publicat:
  • Actualizat:

•Acum aproximativ 10 ani, pe 9 aprilie 2004, Steaua învingea în deplasare cu scorul de 8-1 Poli Timișoara, într-un meci din etapa a 20-a ediției 2003-2004 a Diviziei A. Pe lângă faptul că au făcut abstracție de umilința din teren, galeria bănățenilor a oferit o lecție de devotament, oferind unul din momentele ce vor rămâne în istoria campionatului intern

Există partide de fotbal care pot genera subiecte dezbătute an de an: din perspective diferite, pe mai multe voci sau din unghiuri ce pot naște mereu noi și noi mărturisiri. Există însă și confruntări ce nasc amintiri ce se risipesc rapid, ca un abur fragil, dispute rămase doar pe paginile îngălbenite de ziar sau în dosarele statisticienilor cu ochelari pe vârful nasului. ProSport vă propune azi o întoarcere în timp. Într-un timp în care suporterii unei echipe de tradiție aveau puls 120 chiar și când favoriții lor încasau cu demnitate gol după gol. Chiar și când 10 siluete violet se mai agățau doar cu sufletul de minge. Chiar și când vulcanicul antrenor Basarab Nică Panduru zâmbea trist pe sub cozocul unei șepci. Chiar și când…

Povestea unui meci pierdut de echipa gazdă cu 1-8 ar trebui să reprezinte un moment negru în istoria clubului, o zi ce trebuie ștearsă cu buretele din amintirea fanilor. Dar pentru timișoreni, acel meci din aprilie 2004 va fi păstrat cu demnitate și mândrie, pentru că ceea ce s-a întâmplat la scorul de 0-8 încă reprezintă un etalon pentru toate galeriile de fotbal din România.

În acel sezon, Steaua și Dinamo se luptau pentru titlul de campioană, o dispută ce a fost purtată până în ultimele două etape. După înfrângerea din ultimul minut împotriva eternilor rivali și după un 2-1 cu o echipă a Petrolului ce avea să termine în coada clasamentului, roș-albaștrii se deplasau pe Bega pentru a păstra vie lupta la titlu. De cealaltă parte, Poli se afla la al doilea sezon consecutiv pe prima scenă a fotbalului românesc, după ce în 2003 jucătorii se salvaseră in extremis de la retrogradare. Cu un prim „11” format din fotbaliști precum Bătrânu, Buia, Șuleap sau Silvășan, bănățenii doreau să-i ofere bătăi de cap lui Victor Pițurcă și băieților lui.


0-5 – a fost scorul pauzei la meciul din aprilie 2004


Acel meci m-a convins să aleg Timișoara

Meciul de pe teren nu a avut istoric. Steaua a umilit un adversar împins de la spate de un stadion arhiplin. Din ceruri a plouat torențial, în timp ce în poarta lui Cătălin Grigore a plouat cu goluri. Tripla lui Neaga, dublele lui Dică și Paraschiv și golul lui Diniță. Aceasta a fost povestea meciului până în minutul 75. Însă, festivalul de goluri de pe gazon nu a fost momentul de referință al acelei partide.

În tribune, am avut un spectacol care a depășit abundența de goluri din iarbă. Galeria lui Poli a dat dovada devotamentului și și-a încurajat favoriții inclusiv la scorul de 0-8! O lecție care a intrat definitiv în cartea fotbalului românesc. Momentul de uluială a intervenit când un întreg stadion a întâmpinat cu urale penalty-ul transformat de Romulus Buia, în minutul 78.


40.000 de oameni au îndurat frigul și ploaia, dar au cântat pentru echipa bănățeană pe tot parcursul unei partide pierdute cu un scor umilitor.


După acest meci, rămas în istoria fotbalului românesc drept „Fenomenul Timișoara”, Marian Iancu s-a decis să preia Politehnica Timișoara: „Reacția oamenilor a fost unul dintre  motivele care m-au făcut să aleg Timișoara, pentru că atunci mă hotărâsem că vreau să investesc în fotbal și aveam încă o posibilitate, Universitatea Craiova„.

http://www.youtube.com/watch?v=ou-kqhOJT-I


POLI TIMIȘOARA – STEAUA 1-8 (Buia 78 / Neaga 13, 58, 75, Dică 30, 36, Paraschiv 45, 72, Diniță 32)

POLI: Grigore – A. Dumitru, Șoltuz, Bătrânu (cpt), I. Voicu, Bălace (`39 Poenaru) – Balauru (`18 Ionilă; `62 Băd), Buia, Șuleap, R. Stancu – Silvășan.

STEAUA: Hamutovski – Ogăraru, Rădoi (cpt), Răchită (`77 Mutică), Neșu – Fl. Dumitru (`62 Pădureț), Paraschiv, Aliuță (`54 Boștină), Dică – Diniță, Neaga

Cartonașe roșii: Bâtrânu (12)


„S-au bucurat la gol ca pentru o victorie”

Adrian Neaga, autorul hattrick-ului din meciul de poveste, și-a amintit cu nostalgie de acel 8-1: „A fost un meci foarte frumos. Noi aveam o echipă foarte bună, țin minte că am jucat pe o ploaie torențială. Și cu toate astea, stadionul a fost plin. Era incredibil cum noi marcam și ei își susțineau în continuare echipa. La golul lui Buia, din penalty, stadionul a izbucnit de parcă ei ne bătuseră cu 1-0. E păcat că acum vedem din ce în ce mai puține stadioane pline”.


În acestă seară, ACS Poli Timișoara va juca împotriva Stelei, începând cu orele 21:30. Fostul atacant al Stelei percepe campioana favorită certă: „Steaua e cea mai bună echipă din România și cred că vor câștiga și diseară. E o diferență de valoare între cele două echipe”.

Echipe probabile:

ACS POLI: Nuno Claro – Mera, Belu, Șeroni, Murariju – Ov. Petre, Gorobsov – Bărbuț, Trandu, Boldea – Szekely

STEAUA: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Prepeliță, Stanciu – Popa, Chipciu, Sânmărtean – Keșeru

Articol scris de Cătălin RUSU

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt în spatele unui TIR pe o șosea din Hunedoara
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×